Oprirea este interzisa: Autobuzul este stationat. Care dintre cei doi conducatori procedeaza neregulamentar? In ce situatii este interzisa oprirea? Unde este interzisa oprirea? Ce obligatii are conducatorul unui autobuz, atunci cand stationeaza, pe timp de zi, pe partea carosabila a unui drum in conditii de ceata densa? Se interzice oprirea voluntara: Vezi toate intrebarile din categoria Oprirea, stationarea si parcarea
În care dintre situaţii este interzisă oprirea? A la o distanţă mai mică de 25 m înainte şi după indicatorul de staţie pentru mijloacele de transport public de B la o distanţă mai mică de 25 m de colţul intersecţiei; C la o distanţă de 5 m în spatele ultimului vagon de tramvai oprit într-o staţie
Banca Naţională a României a participat, încă de la începuturi, la acest efort, prin sprijinirea primelor emisiuni monetare ale Moldovei independente şi am continuat în plan bilateral, în cadrul constituenţei comune de la Fondul Monetar Internaţional sau în cadrul reuniunilor Clubului Guvernatorilor din Regiunea Mării Negre, Asia
Unde este interzisa stationarea voluntara a unui vehicul destinat transportului de marfa cu remorca? Cum procedati daca incarcatura transportata in remorca este alcatuita din produse care se pot imprastia in timpul mersului? In cazul caderii din remorca, pe carosabil, a unei parti din incarcatura, conducatorul o va semnaliza cu:
24 iunie 2022. A. în locul în care este instalat indicatorul cu semnificaţia „Întoarcerea interzisă". B. în locurile în care oprirea este interzisă, cu excepţia intersecţiilor. C. în zona de acţiune a indicatorului „Staţionarea interzisă". Categoria: B, B1, Tr. Explicaţie: Indicatorul "Staționarea interzisă" interzice staționarea vehiculelor, acest
Dịch Vụ Hỗ Trợ Vay Tiền Nhanh 1s.
în care dintre situaţii este interzisă oprirea